Vizita la Carturesti Carusel. Tu stii ce beneficii are cititul pentru copii?

cu-copiii-la-carturesti-carusel

Vizita la Carturesti Carusel. Tu stii ce beneficii are cititul pentru copii?

Lumea cartilor este minunata si este foarte important sa-i indrumam pe micutii nostri sa descopere acest univers plin de povesti care mai de care mai interesante. Nu numai ca ii ajuta sa afle o multime de lucruri noi, dar cititul are numeroase beneficii asupra dezvoltarii copiilor.

Imi place sa cred ca sunt o mamica implicata si o prietena de nadejde pentru micutii mei. Ador sa petrec timp cu ei si sa invatam lucruri noi unii de la ceilalti, iar copiii mei nu inceteaza sa ma surprinda zilnic. Inca de cand erau mici am facut o traditie din a avea o lectura seara, la care participa toti membrii familiei. Este momentul cand ne relaxam dupa o zi plina, radem si ne distram impreuna.

Cititul – o pasiune pe care copiii o imprumuta de la parinti

Consider ca este foarte important sa ii imprietenesti pe cei mici cu lectura. Mai ales astazi, cand tehnologia a adus cu ea numeroase activitati si modalitati distractive la care copiii au acces. De aceea cred ca exemplul personal este un factor foarte important care are un impact major asupra preferintelor copiilor. Dincolo de ingrijorare, parintii ar putea sa inceapa sa le citeasca micutilor sau sa le fie alaturi atunci cand citesc. Daca nu isi vad parintii citind, copiilor le va fi cu atat mai greu sa devina iubitori de lectura. Beneficiile sunt oricum evidente, fie ca ii citesti copilului sau il lasi pe el sa se bucure de lectura, cititul ii dezvolta vocabularul, imaginatia, il ajuta sa se cunoasca mai bine, dar si sa descopere mediul in care traieste. Mai mult, copilul isi dezvolta o baza solida de cunostinte, devine mai empatic si deprinde noi modalitati de exprimare.

Astazi am fost in vizita la Carturesti Carusel

Copiilor mei le place foarte mult sa citeasca si deseori le cumpar carti. De curand, am vizitat Carturesti Carusel din centrul istoric al Bucurestiului, un loc plin de magie, unde poti gasi carti din toate genurile, pentru toate varstele, dar si unde te poti relaxa cu un ceai, in timp ce rasfoiesti cateva pagini din cartile preferate. Copiilor mei le-a placut foarte mult acest loc, au fost foarte entuziasmati si si-au ales cateva titluri foarte interesante: „Fantome din Hanul Pungasilor” (o continuare la cartea ” Misterul din Hanul Pungasilor”) si „Marea carte a emotiilor”. Este important sa fim atenti la ce le place copiilor nostri, sa vedem ce subiecte ii pasioneaza si sa ii indrumam sa citeasca ceea ce isi doresc. Cu cat copilul se regaseste mai mult in lectura, cu atat mai incantat si mai dornic sa citeasca va fi.

beneficii-citit-pentru-copii

Carturesti Carusel, centrul istoric al Bucurestiului

Cititul are mari sanse sa devina o activitate relaxanta, distractiva si foarte placuta pentru copii, mai ales atunci cand parintii stiu cum sa gestioneze situatia si cum sa-i indrume spre lectura, care are atat de multe beneficii pentru dezvoltarea lor. Mai mult, cititul impreuna cu copilul tau este un timp de calitate pe care il petreceti impreuna si o modalitate foarte buna de a va distra si de a invata lucruri noi.

Tu citesti impreuna cu micutii tai?

PS: In perioada 20-24 noiembrie are loc Targul International de Carte Gaudeamus la Romexpo, Pavilionul B2

Cu drag,

Mihaela,

mamica a trei copii

Fondator @CopilDrag

No Comments

Post A Comment