Cum stii daca suferi de depresia postnatala?

Cum stii daca suferi de depresia postnatala?

Ce este depresia postanatala? Cum se manifestă și de ce apare, dar, mai ales, cum manageriem aceste stări care pun stăpânire pe noile mămici, în cele mai nepotrivite momente?

Bebelușul mult așteptat a venit pe lume și toată lumea este extaziată de acest eveniment. O reacție de așteptat după 9 luni de pregătiri. Cu toate acestea, 70% dintre femei experimentează o stare de depresie tocmai în aceste momente.  La 1-3 zile după naștere, la majoritatea femeilor apare starea de „baby blues” și poate dura între câteva zile și 2-3 săptămâni.  Dacă această stare se prelungește, înseamnă că s-a instalat depresia postnatala și este nevoie de o atenție sporită, lucru care se întâmplă la 13-15% dintre proaspetele mămici.

Cum se manifestă? 

În loc de o bucurie de nedescris care, în mod logic, ar trebui să vina odată cu bebelușul, mămica se simte tristă și fără chefîi lipsește entuziasmul și interesul pentru orice o înconjoară. Se simte obosită și lipsită de energie, este confuză și poate avea dificultăți în a crea o legătură puternică cu nou-născutul. În timpul acestei perioade evită contactul cu celelalte persoane și își dorește să petreacă timp singură, este cuprinsă de sentimente de panică, anxietate și neliniște legate de faptul că nu știe ce să facă și cum să se descurce, că nu va putea oferi tot ceea ce copilul are nevoie sau că nu va fi o mamă bună. Mai mult de atât, apare și vinovăția asupra faptului că se simte în acest fel, tocmai atunci când toată lumea este fericită și copilul are cea mai mare nevoie de mama sa. Dificultatea de a dormi și a se odihni înrăutățește și mai mult aceste simptome.

Care sunt cauzele pentru care apare această depresie? 

Medicii și cercetătorii nu au descoperit încă niște cauze exacte pentru depresia postnatala, dar câteva studii ne arată că există o legătură între acesta și schimbările majore ce se petrec în viața unei femei în timpul sarcinii și al nașterii.

La nivel fizic, organismul este slăbit sau chiar epuizat, nivelul de estrogen și progesteron este foarte scăzut iar corpul este secat de putere. Aceasta se manifestă și asupra psihicului, care devine extrem de sensibil și manageriaza cu greu consumul imens de energie care are loc în timpul nașterii.  Mai mult de atât, tânăra mămica se confruntă cu o schimbare majoră în viață ei și, când realizează acest lucru, are nevoie de un timp să îl proceseze.  În perioada acesta critică, are nevoie de suportul soțului și al familiei, de odihnă și liniște.

În cazul în care starea nu trece după câteva săptămâni, maxim o luna, trebuie luate  măsuri. De ce?  În primul rând, este nevoie ca mămica să se simtă bine pentru a nu-i transmite copilului o stare de agitație și neliniște și, mai mult de atât, pentru a avea puterea de a face față imenselor schimbări ce au loc în viața ei.

 Cum rezolvăm depresia postnatala? 

Medicii și specialiștii susțin că cea mai bună metodă de tratament este psihoterapia sau participarea la grupuri de suport și dezvoltare personală. Acest proces terapeutic te ajută să integrezi și să te împaci cu toate schimbările ce au loc în această perioadă, să câștigi încredere în tine și să îți activezi toate resursele de care ai nevoie pentru a face față cu brio oricărei situații. În această perioadă, emoțiile mamei sunt extrem de importante, atât pentru ea cât și pentru cel mic, deoarece ele reprezintă principala cale de comunicare între mamă și copil. Mai mult decât atât, orice proces de dezvoltare personală îți aduce experiență și numeroase beneficii pe toate planurile.

Copil Drag intentioneaza sa organizeze in perioada urmatoare o intalnire cu viitoarele mamici in cadrul careia sa aiba loc discutii pe tema depresiei postanatale si a metodelor de prevenire a acesteia.

 

Pana atunci va invit sa urmariti si videoclipul realizat de dna Andreea Marin despre Ce stim despre depresia postnatala

 

Terapeut,

Andra Dumitrache

Email: andra.dumitrache@yahoo.com

Tel: 0753.317749

www.haisafimsanatosilacap.ro

 

Photo credit: revolutionarymom.com

sursa videoclip: youtube, pagina itsy bitsy

No Comments

Post A Comment
})