Cine este Aurelia Damian si ce inseamna „Conversatii cu inocenta”?

Cine este Aurelia Damian si ce inseamna „Conversatii cu inocenta”?

Sunt convinsa ca multi dintre voi se intreaba, inainte de a veni la un seminar sau workshop tinut de mine, cine sunt si de unde stiu ceea ce afirm, in opinia unora, cu prea multa certitudine, si ca ar trebui in opinia lor sa le ofer doar ca si sfaturi.

Da, am si citit, pentru ca daca nu citesti nu poti vedea diferentele intre ceea ce au promovat sau promoveaza altii, nu ai de unde sa stii de unde provin anumite greseli care se perpetueaza in educarea copiilor.

Asa cum am mai spus-o si in alte dati, sunt mama a 2 baieti, Andrei de 15 ani si David de 8 ani, precum si a unui  inger, Maria, care anul acesta pe 22 martie ar fi implinit 9 ani.

Andrei la nastere a fost diagnosticat cu sindromul GoldenHarr, iar aceasta a fost prima lectie pe care mi-a predat-o viata: normalul este ceea ce traieste fiecare si nu ce promoveaza unul si altul. A trebuit sa invat ce inseamna sa planga sufletul, dar ochii si cuvintele sa ofere incredere si putere copilului.

Apoi a aparut Maria si am savurat fiecare miscare si dans si ghionturi date in burta, dar cand a trebuit sa o tin in brate nu s-a putut, doar 3 zile am putut sa-i privesc chipul si ochii, iar apoi a trebuit sa invat sa traiesc cu dorul, cu durerea, cu lipsa unei parti din mine… Aceasta a fost a doua lectie pe care mi-a dat-o viata. Nu noi dam viata, ci Dumnezeu. Stiu ca unii vor sari sa ma contrazica, dar i-as ruga sa faca un mic exercitiu si sa ofere un raspuns la o intrebare simpla: daca noi oferim viata, de ce nu o putem pastra?.

La un an distanta, a aparut David, a doua mea constiinta, cel care spune lucrurilor pe nume, cel care vorbeste folosind cuvinte care-mi brazdeaza mie mintea, dar mi-e teama sa le rostesc, cel care ma critica sau ma corecteaza.

In 2009 in amintirea Mariei am hotarat sa deschid o cresa, era metoda mea proprie si personala de a tine in brate bebelusi, era metoda mea de a umple golul pe care il simteam in fiecare zi, in bratele mele trebuia sa fie cineva, care nu era.

M-am implicat efectiv in cresterea si ingrijirea copiilor, m-am implicat in sfatuirea parintilor care veneau si ma intrebau ce sa faca in anumite situatii. Multitudinea de tipuri de copii si parinti care mi-au trecut pragul mi-a conferit experienta care ma face la ora actuala sa am “ce spune”.

Este foarte usor sa citesti, sa inveti ceea ce au spus altii si apoi sa vorbesti despre lucrurile acestea, dar eu am preferat altceva, eu am preferat sa vad exact cum sunt copiii din zilele noastre si sa gasesc metodele potrivite lor.

Am preferat sa lucrez in mod direct cu copiii, sa vorbesc cu ei, sa aflu care sunt parerile lor cu privire la regulile parintilor, ce le place si ce nu le place din educatia primita acasa sau la gradinita, etc.

Asa au aparut “Conversatiile cu inocenta”, acea conversatie cu sufletul si mintea copilului, conversatie pe limba lor, pe intelesul lor, transpusa ulterior pe limba parintilor.

Am inceput din 2010 si cu gradinita, iar din 2012 si cu afterschool, putand astfel sa analizez evolutia copiilor care erau in institutia mea de la cateva luni si ajungeau sa mearga la scoala, am putut sa observ dezinvoltura lor, modul in care selectau singuri prietenii pe care doreau sa-i aiba, modul in care ripostau la impunerea unor reguli de catre parinti, modul in care puneau intrebari si nu se multumeau cu orice raspuns, etc.

Discutiile cu parintii, problemele ridicate de acestia, intrebarile lor la care copiii singuri ofereau solutii m-au ajutat de-a lungul anilor sa dezvolt metode noi de pedagogie, metode care se pot pune in practica atat in gradinite, crese, afterschool-uri, cat si acasa.

Mi-au trecut pragul copii proveniti din tot felul de familii, mi-au trecut pragul copii veniti din alte gradinite, crese unde existau diferite tipuri de metode pedagogice, mai vechi, mai noi sau traditionale, i-am urmarit pe toti primele 2-3 luni si apoi aplicam metodele mele ca sa “repar” ceea ce altii gresisera.

Pentru ca eu asta fac, pentru fiecare copil, exista altceva, dintr-un motiv simplu, fiecare copil este altfel, chiar daca vorbim de o colectivitate nu trebuie sa formam “o turma”, trebuie sa formam fiecare individ in parte.

Nu tuturor copiilor le place pictura sau sa coloreze, nu tuturor copiilor le place matematica sau romana, dar aplicand anumite metode ii poti ghida sa le formezi o baza de la care sa porneasca.

In concluzie, educatia se face pas cu pas, zi de zi si nu prin “pastile” date cu anumite ocazii, educatia nu trebuie privita precum vitaminele, care se dau in lunile cu “r”.

Experienta si dorinta de a rezolva problemele timpurilor noastre m-au facut intotdeauna sa analizez si sa gasesc solutii viabile pentru copii, parinti si pedagogi.

Toti aceia care considera ca “meseria de parinte” este pentru toata viata si ca educatia nu se da ocazional sau atunci cand are copilul anumite reactii sau “crize” sunt invitati la seminarii si workshop-uri unde voi dezbate exact problemele cu care ne confruntam, noi, parintii si unde voi lucra cu grupuri de parinti care se confrunta deja cu anumite probleme si vor sa gaseasca o solutie adaptata copilului lor.

Va astept cu drag, opiniile, problemele, ideile de ateliere, workshop-uri pe adresa de mail conversatiicuinocenta@gmail.com, in functie de problemele cu care va confruntati, iar ulterior va astept sa ne cunoastem si sa lucram efectiv cu copiii.

Cu drag,

Aurelia DAMIAN

Das Internationale Bildungszentrum “Aurelia Damian”

Initiator “Conversatii cu inocenta”

No Comments

Post A Comment
})